Citroen pe două roți

,

Pentru că toată lumea este nevoită să respecte distanțarea socială, adică să evite pe cât posibil chiar și transportul în comun, bicicletele au căpătat o popularitate de invidiat.

Acest lucru nu putea trece neobservat de cei de la Citroen care în primăvara lui 2019 lansaseră o bicicletă destinată bărbaților – „Rider The Citroenist by Martone” – un model special care să satisfacă pasiunea acestora pentru „mobilitatea șic”. Acum au revenit cu modelul dedicat doamnelor – „Woman Rider The Citroenist by Martone” care are un coș în fața ghidonului, ideal pentru transportul obiectelor de mici dimensiuni. Se pretează atât drumurilor practice, de zi cu zi, cât și plimbărilor lungi, de relaxare.

Cadrele celor două biciclete sunt confecționate dintr-un aliaj de oțel și aluminiu și au o greutate de doar 12 kilograme. Sunt vopsite în alb, ceea ce contrastează puternic cu cauciucurile negre, rezistente și cu jantele din oțel inoxidabil. Sistemul de transmisie cu trei viteze este confecționat de Sturmey Archer și le permite bicicliștilor să pedaleze ușor în orice condiții. Ambele modele ies în evidență datorită lanțului vopsit în roșu, un detaliu specific tuturor modelelor Martone.

Logo-ul Citroenist apare pe șa și pe cadru, alături de cel al Martone, iar Citroen Origins, special creat anul trecut pentru centenarul mărcii, se află în partea frontală, sub ghidon.

Modelul destinat bărbaților este disponibil în două mărimi – 52 și 56 kg, iar cel pentru femei într-una singură – 44 cm. Ambele pot fi comandate din magazinul Citroen Lifestyle și costă 950, respectiv 980 de euro.

Foto: Citroen

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


9 − cinci =