BMW Concept Link: O nouă specie

,

BMW Concept Link. Chiar dacă există o vorbă care spune „dacă arată ca o rață, merge ca o rață și măcăne ca o rață înseamnă că este o rață!”, germanii susțin că în față avem ceva diferit… și, treptat, încep să le dau dreptate, chiar dacă pentru ușurința exprimarii, în lipsă de alt termen, o să îi spun tot… „scuter”.

Notorietatea diviziei de „vehicule pe două roţi” BMW Motorrad din cadrul concernului german BMW nu mai este un lucru nou. Şi, pentru că obrazul subţire, în industria auto/moto, cu inovaţie se ţine, aceasta duce o ofensivă permanentă pentru dezvoltarea de noi produse destinate iubitorilor de asemenea vehicule. Ultima găselniţă a germanilor este un scuter electric, intitulat BMW Concept Link, care duce mai departe tema propulsiei electrice atât prin designul abordat, cât şi prin integrarea acestuia cu omul şi mediul. Soluţia aleasă de designeri este posibil să nu fie pe placul persoanelor mai conservatoare.

Cu toate acestea, ea respectă deja o filosofie BMW întâlnită şi pe maşinile electrice ale acestui brand. Conform acesteia, produsul, prin forma şi detaliile elaborate, trebuie să comunice privitorului „natura” vehiculului. Mai simplu spus, nu este corect ca în faţă să ai, de exemplu, un scuter electric şi acesta să arate ca toate celelalte scutere pe benzină. Abordarea de acest gen consider că este unul dintre marile merite ale celor de la BMW.

Au adoptat un limbaj nou de design care a devenit specific pentru această clasă de produse. Trebuie însă subliniat că aspectul designului exterior este doar unul dintre elementele care fac din acest vehicul un produs novator. Interfaţa cu utilizatorul, tehnologiile de propulsie şi acumulatorii sunt şi ele la nivelul designului propus. Cu acest concept se doreşte combinarea mobilităţii urbane conferite în general de asemenea vehicule cu noi avantaje în utilizare. Esențială în acest sens este integrarea  lumii digitale, la care conducătorul acestuia are acces permanent, cu lumea „tradiţională”, fizică. Însăşi denumirea de „link” – legătură, ne comunică una dintre caracteristicile majore ale acestui vehicul. Este un dispozitiv care face legătura între omul care îl conduce şi metropolă, între acesta şi alte persoane. Designul care abordează proporţii diferite de cele uzuale a fost posibil în primul rând datorită arhitecturii extrem de compacte şi a poziţionării diferite a componentelor în cadrul ansamblului comparativ cu abordarea tradițională. De exemplu, zona de acumulatori este situată jos, într-o „platformă”, iar motorul este poziţionat în „butucul” roţii din spate. Această alcătuire are drept rezultat un spaţiu generos de depozitare în zona destinată în mod curent agregatului şi o libertate compoziţională pentru panourile laterale ale conceptului. Designerii au conferit un aspect curat din punct de vedere compozițional, care să îi garanteze în acest mod  atemporalitatea.

Text: Gabriel MANOLE  / Foto: BMW

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


+ unu = 4