Alternativa „fuel cell”

,

Tehnologia „fuel cell” cu hidrogen era privită ca fiind soluția care poate salva planeta de poluarea adusă de mașinile cu motoare termice. Însă, astăzi, există doar două modele de serie care folosesc această tehnologie, în timp ce electricele sunt din ce în ce mai numeroase.

Toyota este unul dintre producătorii care au studiat și testat extensiv tehnologia fuel cell. Deși marca japoneză a mizat mult pe tehnologia hybrid, în viitor va trebui să vină și cu soluții cu zero emisii. Primul model electric al mărcii a fost abia lansat, dar în oferta Toyota pentru anumite piețe există și modelul Mirai, aflat deja la a doua generație.
Acesta a fost primul model alimentat cu hidrogen din oferta japonezilor, încă din 2014, și au fost vândute aproximativ 10.000 unități. S-a aflat în producție până în 2020 și a folosit un motor electric alimentat de energia produsă de tehnologia „fuel cell” cu hidrogen. Propulsorul avea 152 CP, iar autonomia oficială era de 500 km. Din 2020, Toyota a prezentat a doua generație a lui Mirai. Noul model este diferit față de generația anterioară, trecând pe platforma GA-L cu tracțiune spate. Este mai lung și mai lat față de predecesorul său. Designul a fost modificat, fiind acum unul mai pe placul clienților europeni.
Sistemul de propulsie este alcătuit din celule de combustibil cu hidrogen ce produc energie pentru motorul electric. Puterea este de 184 CP, iar pentru stocarea energiei electrice, modelul folosește acum o baterie Li‑Ion. Modelul anterior folosea o baterie Ni-Metal hibrid.
Performanțele au fost îmbu­nătățite, Toyota Mirai accelerând acum de la 0 la 100 km/oră în nouă secunde, iar viteza maximă este de 175 km/h. Rezervorul sub presiune pentru hidrogen are forma literei T și poate stoca 5,6 kg, ceea ce oferă modelului din Japonia o autonomie de 650 km. Procesul de alimentare durează aproximativ cinci minute. Toyota oferă trei niveluri de echipare pentru Mirai, iar de la nivelul de bază modelul este echipat cu jante de 19 inci, sistem infotainment cu ecran de 12,3 inci și faruri bi-LED.


Noul model a stabilit și o serie de recorduri de distanță pentru o mașină alimentată cu hidrogen. Mai întâi, cu ajutorul unei echipe din Franța: un exemplar Toyota Mirai a stabilit un record mondial pentru automobilele electrice cu pile de combustibil ce folosesc hidrogenul drept carburant, depășind recordul stabilit de Hyundai Nexo la jumătatea lunii mai. Modelul coreean parcurgea atunci 887 kilometri cu un singur plin. Mirai de ultimă generație a parcurs 1.003 kilometri cu un singur plin de hidrogen, fiind condus de patru șoferi pe drumurile publice din Franța între stația HYSETCO din Orly și regiunile Loir-et-Cher și Indre-et-Loire din sudul Parisului. Recordul a fost certificat de o autoritate independentă și nu au fost folosite tehnici speciale de condus, spune comunicatul oficial Toyota.
La scurtă vreme, recordul a fost doborât de o echipă americană și un exemplar Mirai de peste Ocean: Toyota North America a folosit modelul pentru a parcurge 845 mile cu o singură alimentare, adică 1.360 kilometri. Este cea mai mare distanță parcursă de un automobil cu pile de combustie pe hidrogen cu o singură alimentare. Recordul a fost omologat de Guinness World Records. Modelul a fost pilotat de Wayne Gerdes și Bob Winger pe durata a două zile. Startul a avut loc la Centrul Tehnic Toyota din Gardena, California, locul unde au fost dezvoltată tehnologia fuel cell folosită de modelului Mirai. Cei doi au călătorit apoi spre sud, spre San Ysidro și apoi spre nord, trecând prin Santa Barbara, Santa Monica și Malibu, pe celebra șosea de coastă Pacific Coast Highway.

Toyota nu este singurul constructor care oferă un model de serie alimentat cu hidrogen. Coreenii de la Hyundai mizează și ei pe hidrogen și au în portofoliu modelul SUV numit Nexo. Lansat în 2018, a fost inițial dedicat pieței din Coreea de Sud. Este al doilea model Hyundai ce folosește această tehnologie după SUV-ul ix35 Fuel Cell. Modelul este disponibil și pe piața europeană și tocmai a trecut de 1.000 de exemplare comercializate.
Peste 6000 de exemplare ale modelului Nexo au fost produse anual în 2019 și 2020. Nexo oferă o autonomie oficială de 666 kilometri (măsurată conform standardului WLTP) și emite doar vapori de apă ca element secundar rezultat în urma reacției din hidrogen și oxigen. O alimentare completă cu hidrogen durează aproximativ 5 minute.

Nexo este echipat cu Lane Following Assist, sistemul care reglează automat direcția pentru a menține mașina în centrul benzii de rulare, la viteze de până la 150 km/h, atât pe autostrăzi, cât și în orașe, precum și Remote Smart Parking Assist parchează automat vehiculul sau îl scoate dintr-un spațiu strâmt de parcare, fără ca șoferul să fie nevoit să se afle în mașină.

Foto: TOYOTA, HYUNDAI

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


1 + noua =