Alfa Romeo 147 GTA: Spicy

,

În 2002, Alfa Romeo avea să creeze o ediție extrem de specială a modelului compact 147. Numită 147 GTA, modelul cu trei portiere avea sub capotă celebrul motor Busso V6 de 3,2 litri.

Înainte de actualul model Alfa Romeo Giulietta, marca italiană s-a bazat pe modelul 147 în segmentul compact. Deși nu s-a ridicat niciodată la volumele concurenței, Alfa 147 și-a câștigat propriul public, iar fanii mărcii au apreciat modelul în ciuda neajunsurilor.
Alfa Romeo 147 a fost lansată în 2000 și a fost produsă timp de zece ani. Hatchbackul a primit versiuni cu trei și cinci portiere, iar în 2004 modelul primea un facelift important: partea frontală, farurile și stopurile erau redesenate, iar interiorul primea și el un upgrade important.
În 2002, Alfa adăuga în gama modelului 147 o versiune cu adevărat specială. Numită 147 GTA, aceasta era un hothatch de 250 CP și 300 Nm oferiți de motorul V6 de 3,2 litri. Era chiar celebrul motor Busso, o legendă printre fanii mărcii italiene. Cei 250 CP erau destul de mulți pentru hatchbackul italian, modelul având o viteză de top de 246 CP. Pentru a putea struni pu­terea suplimentară, Alfa lărgea caroseria modelului 147 GTA cu scopul montării pneurilor de 225/45R17.
Majoritatea exemplarelor Alfa Romeo 147 GTA foloseau cutia de viteze manuală cu șase trepte, dar un număr limitat de unități primeau cutia automată Selespeed.
Motorul V6 Busso, Inima acestui model, a fost dezvoltat în anii ‘70 de către Giuseppe Busso pentru a fi folosit în modelul Alfa 6. S-a dovedit a fi un propulsor atât de bun, încât a fost păstrat și perfecționat pentru zeci de ani, fiind utilizat pe majoritatea modelelor Alfa Romeo. Cilindreea acestui motor V6 a variat între 2,0 și 3,2 litri. În 2011, revista britanică Evo declara motorul Busso propulsorul V6 de serie cu cel mai impresionant sunet.
Pe modelul Alfa Romeo 147 GTA, motorul dezvolta aproximativ 250 CP, toți fiind trimiși către puntea față. Puterea imensă pentru acea vreme permitea o accelerație de la 0 la 100 km/h efectuată în șase secunde. Deși motorul nu oferea prea mult cuplu la turații joase, răspunsul accelerației era instantaneu, iar turometrul urca rapid spre zona roșie.  Pentru cei care își doreau un 147 GTA chiar și mai brutal, tunerul Autodelta a dus modelul la un nivel nebun: motor V6 de 3,7 litri ce oferea 333 CP. Pentru o mașină cu tracțiune față, o asemenea cifră a puterii era sinonimă cu sinuciderea în anii 2000. Compania a pus chiar și un supercharger pe motorul V6 ducând puterea la peste 400 CP.

Chiar și în varianta de 250 CP, 147 GTA era dificil de stăpânit atunci când asfaltul era ud. Fără diferențial blocabil sau altă soluție pentru a livra puterea pe puntea față, cel de la volan trebuia să țină sub control de unul singur herghelia de cai italieni. Fiind o mașină temperamentală, în combinație cu problemele de fiabilitate ale mărcii, modelul 147 GTA avea să își găsească doar puțin peste 5.000 de proprietari. În plus, concurența era acerbă: Volkswagen lansa primul model performant din gama Golf numit R32, iar la Ford, fanii aveau la dispoziție modelul Focus ST170, iar ulterior impresionantul Focus RS.

Foto: Alfa Romeo

Muzeul Alfa Romeo își redeschide porțile

Cele mai sportive mașini Alfa Romeo sunt și cele mai scumpe. Foarte scumpe

Final de drum pentru Alfa Romeo Giulietta. Italienii i-au găsit deja înlocuitor

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


− 1 = cinci