A leșinat mașina!

,

Se poate întâmpla, la un moment dat, să vă lase mașina în mijlocul drumului și să aibă o altă părere despre insistențele dvs. pentru continuarea călătoriei. Și nu va da vreun semn de viață nici după ce v-ați consumat întreaga colecție de interpelări sau urări de sănătate adresate constructorului, condițiilor de trafic, neșansei, persoanei care v-a vândut-o sau a celei care v-a determinat să o cumpărați. Așa că cel mai bun lucru pe care-l puteți face este să vă calmați și să vă gândiți pe cine sunați ca să vă tracteze sau, în cel mai fericit caz, să rezolve „loco” problemele mașinii. OK, dar până atunci?

Dacă sunteți în oraș ar fi bine să mutați mașina, pe cât se poate, în afara locului cu trafic intens, ca să nu încurcați circulația și să-i aprindeți luminile de avarie. Iar dacă mașina nu poate fi „mutată” trebuie să vă încărcați cu multă răbdare, să așteptați platforma de tractare și mai ales să rezistați la abundența de susțineri civice ale participanților la trafic afectați sufletește de necazul dvs. Dar tot aprindeți avariile. Și o să vă trebuiască o doză dublă de răbdare dacă între timp descoperiți că v-a lăsat și bateria… Apropo, vă mai aduceți aminte de săculețul sau cutiuța aceea din portbagaj de care vă loveați tot timpul când vă aranjați bagajele sau cumpărăturile? Ei acum este momentul să-i faceți inventarul. O să fiți surprinși când descoperiți că aveați la dvs. două triunghiuri de semnalizare, o vestă reflectorizantă, un stingător mic și eventual trusa medicală, asta dacă nu o țineți cumva prin torpedo sau sub unul din scaune.

Persoanele ­aflate în mașină trebuie să coboare pe partea opusă traficului și să se plaseze într‑o zonă sigură față de aceasta.

Acum este momentul când trebuie să vă amintiți la ce folosea triunghiul și pe unde se amplasa. Însă aveți senzația că de la ziua completării chestionarului pentru carnetul de conducere și până în momentul de față a trecut era glaciară și că ați văzut de vreo 30 de ori cometa Halley. Dar o să vă dați seama că 30 este număr cu noroc pentru că, transpus în metri, vă dă distanța minimă la care ar trebui să amplasați „markerul” de avarie al mașinii. În fața sau în spatele acesteia. Dar tot nu vă puteți opri năduful că, după ce ați împins mașina, ar trebui să parcurgeți distanța și înapoi de parcă participați la o probă de la jocurile olimpice ale șoferilor. Bine că nu s-au inventat încă. Dar pronia vă ajută pentru că descoperiți că nu prea aveți pe unde să le puneți și că tocmai sunteți într-o curbă destul de strânsă. Vă gândiți că oricum nu-i posibilă nici măcar o distanță „extrem de” minimă din cauza circulației intense, așa că nu vă mai rămâne decât să le puneți pe mașină și cât mai vizibil cu putință. În rest va trebui să meditați dacă expresia „răbdare și tutun” este valabilă sau nu. De ultimul ingredient puteți face abstracție.
Partea mai delicată este când „fatidicul” moment se întâmplă la drum lung. Dacă vă dați seama de simptomele cedării mașinii în timpul mersului este indicat să aruncați un ochi la temperatura motorului. Dacă aceasta a luat-o razna măcar aveți un punct de plecare în evaluarea situației. Încercați să plasați mașina cât mai aproape de marginea drumului și acolo unde se poate, în afara acestuia. Iar dacă vă surâde șansa și aveți o parcare la doi pași ar fi bine să ajungeți acolo pe propriile roți, fie cu ajutorul puținelor puteri ale motorului, fie împinsă. Dar nu uitați să aprindeți luminile de avarie. De altfel este momentul în care vă lămuriți că există un „fashion” obligatoriu de șosea care trebuie să vă facă foarte vizibil pentru ceilalți participanți la trafic. Așa descoperiți că vesta reflectorizantă este piesa principală și unică. Dacă nu vă încape măcar să o puneți cu convingerea că ați luat un număr prea mic și nu că ați depășit de mult standardele de miss sau mister Univers. Și, evident, de data aceasta nu scăpați de cursele pentru triunghiuri.

Distanța minimă la care trebuie amplasat triunghiul reflectorizant este de 30 de metri de la locul avariei mașinii.

Când v-ați întors lângă mașină aveți un iz de neliniște gândindu-vă dacă bateria telefonului este suficient încărcată și când v-ați plătit ultima factură. Oricum vă lămuriți de asta după primul apel. Nu veți răsufla ușurați decât după ce ați negociat condițiile preluării dvs. cu mecanicul sau cu firma de tractări pe care ați reușit să o contactați.
În cazul în care încăpățânarea motorului este de genul „silenzio stampa” și sunteți pe o autostradă de la noi, prima grijă este să aprindeți luminile de avarie și să încercați să aduceți mașina pe banda de urgență. Urmează punerea vestei și deplasarea pentru montarea triunghiurilor de semnalizare, dar cu foarte mare atenție la traficul de lângă dvs. Distanța minimă se poate mări consistent în cazul de față, tocmai ca să deveniți foarte vizibili, iar ceilalți șoferi să vă vadă și să reacționeze în timp util la situația neprevăzută în care vă aflați. Dacă aveți la bord mai multe persoane este bine să coboare pe partea opusă traficului și să se plaseze într-o zonă sigură față de mașină. N-ar fi rău dacă ați avea în trusa de urgență și ceva apă potabilă. Uitați-vă după un telefon de urgență, iar dacă nu se află în apropiere niciunul tot în cel personal vă este salvarea. Încercați să dați datele obținute prin GPS-ul propriu pentru înlesnirea localizării dvs. de către firma de tractări sau mecanicul contactat.
Partea mai delicată este atunci când mașina s-a oprit fix pe una din benzile de rulare după principiul „adio, nene!”. Calmați-vă, aprindeți luminile de avarie, puneți vesta și triunghiurile, acestea din urmă amplasate cu foarte mare atenție și la o distanță de măcar 45 de metri față de mașină. Cu aproximație, metrii îi puteți transforma în pași. Dacă aveți pasageri este contraindicat să coboare din mașină, mai ales când aveți traficul pe partea dreaptă. Încercați să vă folosiți telefonul propriu pentru siguranța dvs. și a celorlalți din cabină și așteptați în liniște să fiți preluați.
În schimb este foarte dificil să stai în mașină la peste 30 de grade când instalația de climatizare nu poate fi folosită. Nu este indicat, dar va trebui până la urmă să evacuați persoanele din mașină așteptând un moment de colaps al traficului în care să poată ajunge la un loc sigur, de preferință după banda de urgență. Nu trebuie să vă apucați să cărați după dvs. niciun fel de bagaje din mașină, chiar dacă vă aflați lângă banda de urgență, darămite mai departe! Protejați-vă de soare și ar fi bine să aveți și ceva de hidratare la dvs. Dacă este frig în mașină sunt totuși ceva mai multe șanse să vă încălziți decât afară. Doar partea cu mișcarea mai trebuie rezolvată cumva.

Dacă v-a lăsat mașina în mijlocul drumului, cel mai bun lucru pe care-l puteți face este să vă calmați și să vă gândiți pe cine sunați ca să vă tracteze sau, în cel mai fericit caz, să rezolve „loco” problemele mașinii.

Și dacă vă gândiți că aveți parte de o culme a ghinionului într-un asemenea caz, imaginați-vă că vi se întâmplă când veniți din vacanță cu soția (și soacra), iar după ce au ajuns în zona sigură, una dintre ele are nevoie de geanta sa de voiaj. Vă veți da seama că momentele dvs. de glorioasă vitejie, gen torero de șosea, n-ar face doi bani dacă geanta s-ar deschide și ar expune pe caldarâm tot conținutul. Ideea este că nu le-ați zărit privirile perplexe decât după ce ați ajuns triumfător în fața lor. Ei bine, abia atunci este curat ghinion!

Foto: Producători

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


+ 5 = paisprezece