10 greșeli pe care să NU le faci când ești pasager pe motocicletă

,

Câteva zile îi mai despart pe motocicliști de primele călătorii din acest sezon, iar tentația va fi mai mare după perioada în care „mobrele” au stat forțat în carantină.  Mersul cu pasager implică responsabilități nu doar din partea conducătorului motocicletei. Dacă îți dorești să fii un copilot bun, iar drumul să fie parcurs în siguranță, noi am făcut o listă cu 10 greșeli pe care ar trebui să le eviți când te urci în șa. Instructorii moto au o vorbă care sintetizează perfect comportamentul ideal al pasagerului: să stea precum un sac de cartofi, pentru că relaxarea face minuni.

Decalogul pasagerului

1. NU urca și NU coborî de pe motocicletă până nu primești permisiunea pilotului.

El se poate asigura în oglinzile retrovizoare, pentru a fi convins că pasagerul coboară în siguranță și este singurul care știe când motocicleta este bine stabilizată pentru urcarea copilotului.

2. NU uita codul de semne stabilit cu conducătorul motocicletei.

Este esențial ca motociclistul să-și dedice câteva minute pentru a stabili câteva semne sau gesturi simple pe care pasagerul să le facă înainte de momentul în care vrea să se reașeze în șa, să fie redusă viteza sau să se facă o oprire. De exemplu, o bătaie ușoară pe umăr sau o strângere discretă de brat pot fi suficiente pentru ca motociclistul să înțeleagă mesajul “vreau să oprim”. Toate acestea sunt valabile pentru cei care nu au căștile dotate cu sistem de comunicații.

3. NU neglija echipamentul.

Căldura din timpul verii, senzația falsă că doar conducătorul este expus riscului, dorința de a porni cât mai repede la drum, rigiditatea unor elemente de protecție sau chiar lipsa resurselor financiare pentru echipament pot fi unele dintre cauzele pentru care cuplul motociclist-pasager neglijează necesitatea mijloacelor de protecție. Din păcate, când mergem pe două roți, apar situații în care o greșeală poate fi făcută doar o singură dată.

4. NU lua picioarele de pe scărițe și nu încerca să pui picioarele jos în timpul deplasării motocicletei.

Pasagerul poate face acest lucru doar cu acordul pilotului, în timpul staționării.

5. NU încerca să-l ajuți pe pilot.

Mersul în formula de doi este o plăcere când conducătorul are suficientă experiență pentru a-și asuma responsabilitatea siguranței pasagerului. Acesta din urmă trebuie să fie încrezător în capacitatea motociclistului de a gestiona situațiile apărute în timpul deplasării.

6. NU face mișcări bruște.

Un pasager, chiar și cu o greutate de 40-50 de kilograme, poate destabiliza motocicleta printr-o mișcare la care conducătorul nu se așteaptă. Chiar și simpla căutare a unei poziții mai comode în șa, în timpul deplasării, ar trebui făcută după atenționarea motociclistului. O mișcare bruscă a pasagerului în timpul unui viraj strâns poate avea urmări grave.

7. NU renunța la punctele de sprijin în timpul deplasării.

După mai multe călătorii lungi, pasagerul poate avea falsa senzație că deține controlul și că poate fi în siguranță fără a mai avea puncte de sprijin pentru mâini. În funcție de tipul motorului, punctele de sprijin pot fi mânerele laterale, rezervorul sau, mai puțin indicat, chiar conducătorul. La motocicletele advenure sau cruiser, vorbim deja despre topcase cu spătar sau sissy bar.

8. NU lovi casca motociclistului.

Pe cât este de banal, pe atât poate fi de periculos acest gest. O lovitură în cască poate speria sau deruta conducătorul motocicletei și îl poate determina să facă un gest necontrolat. Nu mai e nevoie să amintim despre discuțiile interminabile care se vor isca dacă îi zgâriați casca, fie și din greșeală.

9. Nu te înclina înaintea pilotului și nu te înclina în sensul opus lui.

Poate că singurii care te pot ajuta să rămâi pe traiectoria corectă într-un viraj, prin mișcările pe care le fac, sunt instructorii din școală sau „riderii” cu mare experiență. În caz contrar, șansele ca un pasager să poată aprecia cât este nevoie să se încline pentru a-ți fi de ajutor sunt destul de reduse. Orice ai face, dacă ești pe locul din spate, nu te înclina în sensul opus conducătorului! O astfel de mișcare poate destabiliza complet motocicleta.

10. NU adormi pe motocicletă!

Oricât ar părea că este o glumă, există riscul ca la un drum lung, pe o motocicletă touring confortabilă, pasagerul să adoarmă în timpul mersului, pentru că în cazul lui nu acționează toți stimulii care îl fac pe conducătorul vehiculului să-și păstreze atenția și adrenalina la cote ridicate. Motocicletele nu au scaune și nici centuri de siguranță. Mai în glumă, mai în serios, am putea spune că „restricția” nu se aplică pasagerilor celor care călătoresc cu motociclete precum Honda Gold Wing, Indian Roadmaster sau BMW K 1600 GTL.

Dacă ai identificat și alte reguli pe care ar trebui să le știe cei care vor deveni pasageri pe motociclete, te invităm să ne dai de veste!

Foto: ameriders.co, autoevolution.com, motorcycle.com, motorcyclecruiser.com

Dacă ești motociclist, ai cazare gratuită. Iată cum!

Mihaela Hodivoianu: „Eu, motociclista. Noi, puterea”

 

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


sapte + 6 =